Detalii
Folosit cu succes în pomicultură, horticultură, deratizare, atomizorul Ruris A102 rezistă cu succes exploatării industriale datorită materialelor rezistente din care este construit. Materialul plastic al bazinului şi tubului deflector rezistă la orice tip de substanţe chimice şi fungicide folosite în pomicultură, tocmai pentru ca utilizatorii să poată mări gama de aplicare a tratamentelor în combaterea dăunătorilor sau pentru protecţia plantelor.
Atomizorul are în dotarea standard 4 moduri de pulverizare a soluţiei. Avantajul competitiv al atomizorului Ruris A102 este tubul deflector, care are în dotarea standard cilindrul rotativ pentru formarea jetului elicoidal şi astfel stropirea este naturală, prin aplicarea totală a 99% din soluţie pe toată suprafaţa fructelor, frunzelor etc. Fără acest sistem de formare al jetului de soluţie în formă elicoidală (spirală), plantele sunt stropite parţial, iar tratatmentul nu îşi face efectul.
Atomizoarele Ruris protejează 99% orice tip de plantă şi permite efectuarea întregii game de tratamente. Un alt avantaj competitiv îl reprezintă dotarea de serie a atomizoarelor Ruris cu sistemul de pulverizat produse chimice sau fungicide, atât granulaţii solide cât şi prafuri. Modul de acţionare a turaţiei motorului se face în mod controlat, cu ajutorului mânerului multifuncţional.
Vezi și gama noastră de motopompe de irigat!
Specificatii tehnice
Producator | Ruris |
---|---|
Numar intern | 10262014 |
Motor | TEZ |
Ciclu de functionare | 2 timpi |
Putere motor | 2.9 CP |
Capacitate cilindrica | 42 cmc |
Sistem de aprindere | Electronic |
Pornire | Manuala |
Combustibil | Benzina fara plumb |
Capacitate rezervor | 1.4 litri |
Consum mediu carburant | 1 litru / ora |
Amestec carburant | 25 ml ulei/ litru de benzină |
Rezervor solutie | 14 litri |
Trepte de pulverizare | 4 (ceaţă, picătură, jet) |
Viteza de refulare | 100 km / h |
Tip jet stropire | Picătură/ceaţă/jet |
Distanta max. stropire orizontala | 12 metri |
Distanta max. stropire verticala | 7 metri |
Robinet oprire solutie | Nu |
Kit pulverizare praf | Nu |
Kit pulverizare fina | Nu |
Sistem decompresie | Nu |
FIltru solutie | Nu |
Pompa Booster | Nu |
Greutate | 12.5 kg |
Garantie produs | 24 luni |
Tara producatorului | România |
Cere o Oferta | Nu |
Recenzii clienti
6 Produs(e)
- Multumit Trimisa de Ioji
L-am cumparat iniulie 2018 si merge bine (Postat in 15.02.2019)Utilitate Calitate Pret - Produs de calitate pe care il recomand gospodarilor interesati. Trimisa de Gheorghe
Este un produs foarte bun prin prisma raportului pret/calitate, foarte util gospodarului interesat sa obtina roade imbelsugate in livada sa. Raportat la ce detin in prezent (o pompa manuala de 15 l), atomizorul este un produs de clasa superioara ce imi permite efectuarea de lucrari cu eficienta sporita si economii la cheltuileile cu produsele fitosanitare. (Postat in 30.01.2019)Utilitate Calitate Pret - Calitate inalta la un pret redus Trimisa de Elisabeta Claudia Murarasu
Recomand acest produs. Sunt foarte multumita de acest produs l-am recoamand si vecinilor. (Postat in 28.01.2019)Utilitate Calitate Pret - Ok Trimisa de Soane Alina
Recomand produsele Ruris. Foarte multumita (Postat in 24.01.2019)Calitate Pret Utilitate - Multumit Trimisa de Anonim
Multumit (Postat in 02.08.2018)Calitate Pret Utilitate - Foarte bun Trimisa de Anonim
Este foarte bun, sunt extrem de multumit, desi nu aveam incredere in calitatea produselor Ruris, m-a convins un prieten si nu imi pare rau, mi-am schimbat parerea. (Postat in 16.07.2018)Pret Utilitate Calitate
6 Produs(e)
Fii primul care află despre ofertele și reducerile noastre!
Prin abonarea la newsletter vă dați acordul ca www.sateanul.ro să vă proceseze adresa de email in scopul transmiterii de informații comerciale.